Ogiva este un element specific arhitecturii gotice, mai exact un tip de arc diagonal, frânt, care susţine bolta şi se sprijină pe doi stâlpi. Este realizat din nervuri de piatră profilate, amplasate la nivelul muchiilor a două bolţi care se întretaie, contribuind la crearea unui fel de schelet solid pe care se sprijină bolţarii şi se echilibrează forţele de împingere.
[image:1170:c:w=400]
Punctul de întâlnire al vârfurilor arcelor se numeşte cheia bolţii. Încrucişarea arcelor ogivale dă naştere la forme diferite, de la bolta simplă cu patru părţi (acest sistem de acoperire a unui spaţiu pătrat poartă denumirea de cruce de ogivă), până la bolta cu şase părţi - sexpartită (sistem în care se adaugă un arc suplimentar orizontal, întâlnit în cazul acoperirii spaţiilor dreptunghiulare), sau chiar bolta cu mai multe părţi, care dă aspectul unei reţele de nervuri.
[image:1169:c:w=400]
Arcul ogival este un element arhitectural independent: întâi se construieşte ogiva şi apoi pe această armătură, în compartimentele dintre braţele ei, se aşază pietre de dimensiuni mici. Bolta devine astfel mai uşoară şi poate fi ridicată la o mare înălţime.
Primele ogive aveau un profil simplu, apropiat de un pătrat cu două unghiuri uşor teşite; profilatura se complică cu trecerea timpului, desenul tot mai complex al nervurilor contribuind la definirea stilistică a fazelor goticului.
[image:1168:c:w=400]
În mod incorect, începând cu secolul XVIII, această denumire a fost folosită pentru a defini arcele frânte ale ferestrelor şi portalelor catedralelor şi bisericilor gotice.
Bibliografie:
"Dicţionar de artă", Editura Meridiane
"Istoria artelor plastice", Constantin Suter
