Dicționar

ritm

În artă, ritmul este o desfăşurare gradată, în cadenţe simetrice sau asimetrice, a elementelor care alcătuiesc ansamblul operei de artă. Elementele sunt dispuse în succesiuni regulate sau neregulate, alternativ sau prin reluări inedite, divers direcţionate, creând "rime plastice".

Mai vizibilă sau mai subtilă, prezenţa ritmului este marcată prin contraste între linii şi forme (verticale, orizontale sau oblice, mari sau mici etc), între valori închise şi deschise, sau între culori (care variază ca saturaţie, întindere, dispunere, număr).

Ritmul dinamizează întotdeauna reprezentarea plastică, pentru că este inseparabil de mişcare - dar o mişcare în care accentele sunt alternate cu pauze, ca în muzică, unde timpii "tari" şi "slabi" se succed - şi, prin aceasta, de durată. Ritmul sporeşte valoarea compoziţională a operei, căreia îi conferă ordine şi "energie".

Bibliografie:
"Dicţionar de artă", Ed. Meridiane

Mai departe

Pe aceeași temă

Dicționar

velatură

Velatura (după lat. velum, văl) este o modalitate specifică prin care pictorul îşi răceşte sau îşi încălzeşte anumite tonuri subiacente, recurgând la…

Dicționar

tub de culoare

Tubul de culoare este un cilindru metalic, din staniu sau dintr-un aliaj apropiat, de dimensiuni variate, în care sunt livrate diverse culori…

Dicționar

putere

În artă, termenul de putere este unul arhaizant, folosit în erminiile autohtone pentru a indica partea reliefată a unui element pictat. Sinonime…

Dicționar

artă sarmată

Grup de popoare iraniene (ramura vestică), strâns înrudiţi cu sciţii, sarmaţii au trăit cam în vremea erei creştine. În ceea ce priveşte…

Un gând potrivit

Omul iubeşte femeia, ucide pe cel ce nu-l lasă să aibă ce doreşte, se bucură de puterea muşchilor lui ori de ascuţimea gândului lui. Iar bucuria îi dă un ritm cât mai grăbit, îl preface întreg în ritm concret-ca dans şi ca sunet cântat, ca tact demiurgic, ca delicată frângere aliniilor aspre şi tari,-îl facr să uite tot ce e slab în el, îl "enthousiasmează";sufletul desprins din cătuşele materiei vibrează în sine, sfărmând materia, creând extazul incoştient de viaţă reală, de lume ori de personalitate: dă nebunia beţiei dionysiace, dă uitarea de sine a inspiraţiei apollinice, dă divinul aliaj al esenţei vieţii cu esenţa morţii în îmbrăţişarea Afroditei.