În arta carolingiană, arhitectura reprezintă arta majoră, bucurându-se de interesul deosebit al împăratului Carol cel Mare. Ea înglobează celelalte manifestări plastice, făcând din ele elemente auxiliare, ce cu greu ar fi înţelese independent de arhitectură.
Astfel, în perioada de trecere de la arta merovingiană la cea carolingiană, se disting mai multe caractere, printre care înlocuirea în multe construcţii a coloanei prin stâlpi prismatici si continuarea arhitecturii lemnului, cioplitorii căutând să imite în piatră lemnul săpat şi felul cum sunt împreunate bârnele. Cum nu sunt în stare să zidească bolţi peste suprafeţe mai întinse, ei recurg tot la un acoperiş de lemn. În interior, capitelurile coloanelor se vor prezenta ca nişte cuburi sau trunchiuri de prismă, cu ceva ornamente liniare.
În această perioadă se remarcă trei tipuri în ceea ce priveşte planul bisericilor. În majoritate cazurilor predomină primul tip de biserică, cel basilical. Un loc aparte în arhitectura acelei epocii este Capela Palatină a lui Carol Magnul, ridicată la Aachen, inspirată de "San Vitale" din Ravena. Terminată la 805, ea a servit ca loc de înmormântare pentru Carol cel Mare, în 814. De altfel, scopul bisericilor în plan rotund şi octogonal este unul funerar.
În ceea ce priveşte al doilea tip, deambulatoriul, capelele radiante şi nartexul (un fel de vestibul care continuă nava centrală până la zidul faţadei de la intrare) sunt cuceririle pe care arhitectura carolingiană le realizează şi le transmite epocii romanice.
Al treilea tip se referă la monumentele care sunt în general simple si au o formă ţărănească, fiind adesea vorba despre biserici de sat. Ornamentaţia lor este sumară: firide, arcade şi ferestre oarbe, benzi în formă de frize. Construcţiile se remarcă prin ziduri simple, prin mase şi volume dreptunghiulare, fără combinaţii savante de echilibru, de proporţii modeste şi nu prea înalte. N-au coloane sau sunt alipite lângă un stâlp sau lângă un zid. Puţină sculptură, iar ornamenetele sunt reduse sau întrebuinţate cu gust. Prezintă cea mai largă răspândire.
