Arcul este un element de arhitectură care leagă între ele două coloane, ziduri etc. De obicei are o formă rotundă sau rotunjită şi e alcătuit din cărămizi sau pietre dispuse în aşa fel încât să se susţină prin acţiunea propriei greutăţi. Arcurile permit constructorilor să creeze spaţii interioare mai largi, mai deschise.
Arcul a apărut în Mesopotamia, fiind perfecţionat ulterior de etrusci şi de romani. Arcul este construit pornind din cele două puncte care încadrează deschiderea către partea superioară. Arcul se încheie cu bolţari care se sprijină unii pe alţii, având în centru bolţarul denumit cheia de boltă. Până la fixarea bolţarului, arcul în curs de construire este susţinut cu ajutorul unei schele de lemn, numită cintru. Odată construit arcul, acesta este apt să suporte şi să transmită în jos greutatea zidului sau a acoperişului pe care îl susţine. Contraforturile sau îngroşările verticale ale zidurilor servesc la menţinerea acestora în poziţie verticală, învingând presiunea spre exterior exercitată de arc; totodată ele au rolul de a împiedica prăbuşirea acestuia.
Arcul fals (triunghiular) nu este ceea ce se numeşte propriu-zis un arc. Pietrele sau cărămizile sunt aşezate în aşa fel încât marginea celei de deasupra să depăşească puţin marginea celei de dedesubt, până când şirul din dreapta ajunge să se unească cu cel din stânga, în vârful deschizăturii.
