În perioada 6-30 noiembrie 2008, la Cărtureştiul din Iulius Mall-ul timişorean este organizată expoziţia pictorului Marc Kopil, cu o înfăţişare alături de artist în ziua de joi, 6 noiembrie, de la ora 18:00.
Haos, naştere, renaştere, schimbare rapidă, superficialitate, geniu. Aşa traduce Marc Kopil conceptul de postmodernism, pe care-l conţine în anumite proporţii şi lucrările sale. Pictura şi-o vede liberă şi relaxată, non-invazivă: "omunicarea cu privitorul nu e forţată de o tematică sau stilistică prea evidentă, eu nu vreau să „conving” pe nimeni cu ajutorul picturii, nu o folosesc ca un „suport” pentru vreun mesaj evident".
În lucrările sale există loc pentru conştient şi subconştient, deopotrivă. „Conştientul e prezent în compoziţie, la proporţii, la tehnică, la mijloacele de exprimare specifice artei plastice, subconştientul e prezent întotdeauna, doar că e temperat de conştient atunci când se poate. Probabil ca nici nu am cum să fiu conştient în ce măsură subconştientul controlează sau intervine. Aşa e şi normal. Să credem că putem controla totul conştient înseamnă să persistăm în iluzie, într-o mare greşeală”, explică artistul. E de acord că pictura poate fi privită (câteodată - adaugă el) ca o exorcizare a gândului şi vine numaidecât cu argumentul: „Uneori are loc fenomenul creativ post-conştient, alte dăţi gândurile sunt blocate sau confuze, sau fragile sau chinuitor-obsesive, în aceste cazuri pictura, sau orice formă de creaţie, te poate elibera”.
Pânza şi culoarea nu i-ar fi suficiente, ca singur mod de comunicare, pentru a se exprima pe sine şi nici nu ştie cum s-ar putea comprima în pictură tot ceea ce simţi, înţelegi, intuieşti. Lucrările Marc Kopil acceptă priviri de aproape, dar şi de departe, cu alte cuvinte pictura sa „poate fi căutată cât de adânc îşi doreşte privitorul”, fără teamă de un cifru: „Eu încerc să fiu cât mai transparent, să nu ascund nimic, capacitatea de percepţie şi de descifrare a picturii, în general, e ajutată de cultura şi educaţia proprie fiecăruia. Presupun că ai nevoie de o bază de educaţie pentru a surprinde rafinamente cromatice sau simbolistice, ironii sau autoironii, dar în general nu propun o pictură închisă ori greu descifrabilă. Trebuie să vezi cu ochii, să simţi cu inima şi doar în final, şi nici nu e obligatoriu, să înţelegi cu mintea”.
Nicicând ca în postmodernism, spune Marc Kopil, „creaţia nu a fost supusă atâtor încercări” - “originalul şi falsul, autenticul şi tinicheaua se amestecă ameţitor, e o luptă continuă să reuşeşti să discerni valoarea. Deşi pare la îndemână totul, nu e deloc uşor să consumi apa vie şi nu apa toxică a mimetismului contextual”.
