Sicativul este un ulei de pictură preparat special, care se amestecă în culorile de ulei pentru a le grăbi uscarea (solidificarea). Pentru prepararea unui astfel de ulei se folosesc săruri minerale de plumb (ceruza, litarga, miniul), de mangan (oxidul şi bioxidul de mangan), de zinc (sulfatul de zinc) sau de cobalt. Acţiunea sicativantă se explică printr-o mare capacitate de a absorbi oxigenul din aer, pe care îl transferă apoi culorilor. Capacitatea de sicativare a unora dintre acestea (litarga) este cunoscută în antichitatea latină. Altădată pictorii îşi preparau uleiurile sicative în propriul atelier, astăzi sunt fabricate şi livrate comercial, ca produse speciale.
Utilizarea acestor preparate este însoţită însă de anumite riscuri, astfel că amestecarea cu culorile se face pe paletă (nu se introduc în diluantul culorilor), într-o proporţie redusă (cca 2-4% faţă de greutatea pastei colorate). Abuzul de sicativ porovoacă întunecări, slăbiri ale pastei picturale şi cracluri.
Sicativarea este uscarea mai mult sau mai puţin promptă a uleiurilor. Sicativarea naturală, proprie oricărui ulei utilizabil în pictură, se produce relativ lent, putând fi accelerată prin sicativarea artificială, adică prin folosirea de sicative, sau prin fierberea uleiurilor. Metoda expunerii la soare este socotită a fi optimă.
Bibliografie:
"Dicţionar de artă", Editura Meridiane
