În pictura bizantină şi postbizantină, poartă denumirea de proplasmă tonul întunecat, aplicat uniform peste preparaţia panoului sau a peretului, care slujea ca fond general pentru figuri, veşminte etc, urmând să i se alăture sau să i se suprapună culorile de lumină şi accentele de umbră - realizând astfel modeleul.
În cazul zonelor descoperite ale figurilor umane (capete, membre, busturi), proplasma rămânea de obicei neacoperită acolo unde erau plasate umbrele, constituind chiar culoarea umbrelor; tonul ei rece - în general verzui şi întunecat - era uneori încălzit şi mai luminat. ("Proplasma lui Panselinos", după Dionisie din Furna, era alcătuită din alb de ceruză, ocru, verde şi puţin negru.)
