Prima oară am văzut o vază pictată la vecina mea, în copilărie. Era pasionată de pictura pe sticlă şi în fiecare toamnă îşi umplea cămara cu boluri din porţelan alb, cu vaze din sticlă transparentă, de diferite culori, pahare cilindrice, simple, mai scunde, mai înalte, mai subţiri sau mai pântecoase, cu ghivece din lut ars, nesmălţuite. Toată iarna ţesea pentru ele, cu pensule înmuiate în vopseluri, veşminte din flori de liliac, margarete şi iasomie, cununi şi brâuri din crenguţe de măr înflorite sau din iederă...
Una câte una, le vedeam ieşind din cămară ca pe nişte Cenuşărese gata de bal, rotindu-şi rochiţele viu colorate şi aşezându-se precis în locul acela din casă pentru care fuseseră gătite: vaze pentru margarete, vaze pentru trandafiri, vaze pentru garofiţe, vaze mari pentru penele de păun şi pentru papură, boluri pentru apa parfumată, jardiniere pentru panseluţe, ghivece pentru petunii, ghiveci pentru trandafirul japonez... Însă cel mai mult îmi plăceau paharele de sticlă transformate în sfeşnice. Imaginaţia ei nu avea hotare când aşternea forma şi culoarea, pentru a reflecta lumina dinlăuntrul lor.
Aproape întotdeauna le dăruia celor care le admirau. Şi în fiecare an, pe masa din sufragerie, pe birou, pe servantă, pe noptiere, pe rafturile bibliotecii, în vitrine sau pe podea înfloreau alte soiuri de plante şi flori, în culori şi forme nemaivăzute, din seminţele scuturate şi amestecate ale tuturor primăverilor trecute...
mirela
e tare frumos dar vreau sa stiu ce fel de culori se folosesc si daca necesita coacere sau nu