velum

Velum (latină, văl) reprezintă în iconografia bizantină şi de tradiţie bizantină bucata de pânză de culoare foarte deschisă, plasată în spaţiul dintre clădiri, între două turnuri, deasupra acoperişurilor construcţiilor mai joase, cu rol mai curând de a mobila spaţiul decât cu o funcţie simbolică precisă. De asemenea, în cultul catolic, velum este bucata de mătase brodată, lungă de circa trei metri şi lată de o jumătate de metru, pusă pe umerii preotului, cu ale cărei extremităţi îşi înfăşoară mâinile care poartă monstranţa, în semn de deosebit respect, în timpul procesiunilor sau al binecuvântării. Tot velum se mai numeşte vălul liturgic, servind în cultul catolic pentru acoperirea potirului şi a patenei în vederea oficierii liturghiei; are culorile prescrise canonic pentru grupurile de zile de peste an (alb, roşu, violet, verde, negru), fiind uneori decorat.