În cazul bolţilor cu nervuri din arhitectura gotică, nervurile formează arcuri ascuţite care transmit mai direct greutatea în jos, dar au totuşi nevoie de sprijin lateral. Pentru ca presiunea bolţii asupra zidurilor laterale să nu ducă la surparea lor, s-a recurs la o forţă de sprijin mai puternică decât cea a contraforturilor (stâlpi laterali exteriori care sprijină bolta), şi anume la arcurile de susţinere sau arcurile butante (arcs-boutants).
[image:1167:c:w=400]
Rolul acestor arcuri este de a sprijini în exterior greutatea bolţii în puncte bine determinate. În acest scop, arcul de susţinere capătă forma unui stâlp masiv de piatră, de la al cărui capăt superior porneşte un un arc care atinge zidul în locul unde, în interior, se proptesc braţele arcului ogival.
Fiind uşurate de o mare parte din greutatea lor datorită acestui sprijin din exterior, zidurile clădirilor gotice puteau fi mai înalte şi cu deschideri mari, în care se executau ferestrele cu vitralii.
[image:1165:c:w=400]
Bibliografie:
"Istoria artelor plastice", Constantin Suter
"Introducere în artă". Arthur F. Jones
robert
mi-e placut,scurt si la obiect 😉