Nisipul transformat în artă

Sunt greu de acceptat fragilitatea şi vremelnicia acestui demers creativ, dacă dincolo de munca migăloasă şi aparent fără sens a călugărilor budişti nu vedem o metaforă despre viaţă, despre fiinţă. Suntem asemenea nisipului, iar la naştere tot ceea ce primeşte spiritul nostru sunt acele vase mici cu nisip colorat: gândurile, emoţiile şi sentimentele, cu care va trebui să ne "desenăm" propriul trup, propriul suflet, propria minte.

Frumuseţea şi strălucirea fiecăruia depind de gingăşia şi răbdarea cu care mânuim această substanţă aproape fluidă si vibrantă, dragostea cu care tratăm fiecare culoare, atenţia pe care o acordăm fiecărui detaliu în ansamblu. Munca este laborioasă, iar la final, cu un singur gest, călugării spulberă toată această splendoare. "Nu suntem veşnici, pare să spună gestul lor, nu suntem decât ţărână viu colorată, şi toată frumuseţea pe care o construim în noi înşine şi în afara noastră va pieri într-o zi. Pare să nu merite efortul, însă de fapt aceasta este viaţa: o muncă de creaţie. Este forma în care Dumnezeu ne va recunoaşte pe fiecare".