În perioada 4-18 martie 2008, la galeria Căminul Artei din Bucureşti, Institutul Polonez prezintă expoziţia de textile şi grafică mică a tinerei artiste poloneze Małgorzata Dmitruk.
[image:923:c]Małgorzata (altfel spus, Margareta) este o fiinţă plăpândă, o aparenţă timidă cu zâmbet copilăresc şi două codiţe împletite. Dar această fragilitate ascunde mesajul subtil al expoziţiei de la Căminul Artei: curajul de a fi sincer şi dispus să aduci în lumină dramele, apăsările sau parfumul copilăriei ce a trecut.
[image:922:c]
Artista a reunit în acelaşi loc 2 tipuri de expresie - grafică mică şi textile - cu aceeaşi idee: "tot ce vedeţi face parte din viaţa mea, din sufletul meu; ochii voştri sunt străini de relaţiile care mă leagă pe mine de aceste chipuri, dar există şansa ca fiecare să pună în spatele fiecărui chip o altă persoană care, cândva, a jucat pentru voi acelaşi rol."
[image:921:c]
Partea de textile aliniază mai multe pulovere şi hanorace tricotate cu o tehnică specială. Hainele au întotdeauna un chip care pentru artistă este o persoană cunoscută. Într-un fel, este pretextul de a purta cu sine chipul drag, de a-l avea aproape de inimă. Firele folosite sunt din vechile tricotaje ale bunicii sau din cele găsite pe la mama. Aduc în felul acesta o bucăţică din trecut să trăiască în prezent. Toate au culori vii, tari, o exuberanţă a vieţii.
[image:920:c]
În puternic contrast cu hanoracele, apar imaginile de pe simeze: 3 poveşti vizuale ajutate de un cod de "citire", pătrunzătoare prin intimitatea subiectelor.
[image:918:c:w=400]
"De-ai locului" este o poveste despre bunici sau despre viaţă sau despre moarte. Oricare ar fi subiectul principal, întotdeauna ar fi unic şi totuşi străbătut de aceeaşi undă de tragism.
[image:917:c:w=400]
"Albastru" este o poveste despre o profundă suferinţă personală crescândă, agonică, al cărei sfârşit răzbate în carne şi oase în însăşi artista.
[image:916:c:w=400]
"Combinatul" este o poveste despre rutină, workaholici sau doar limitările vieţii urbane din epoca industrializării. Imaginile pot fi martorii unei memorii colective pentru epoci considerate apuse.
Fiecare set de imagini este întrerupt din când în când de o litografie care sparge curgerea firească a apropierii faţă de subiect, pentru că un detaliu exacerbat capătă relevanţă în poveste şi poate devia atenţia către o altă poveste în sine. Expoziţia este un amestec ciudat de tragism şi vitalitate, de poftă de viaţă şi resemnare. Încercând să surprinzi un singur mesaj artistic, echilibrul între cele două tendinţe pare foarte fragil.
