velatură

Velatura (după lat. velum, văl) este o modalitate specifică prin care pictorul îşi răceşte sau îşi încălzeşte anumite tonuri subiacente, recurgând la o simplă suprapunere de culori opace şi foarte diluate. (A nu se confunda cu glasiul transparent, "clasic", aici fiind vorba despre un glasiu aparte, uşor tulbure, opalescent în măsura în care poate crea impresia unui văl.) Altfel spus, velatura este echivalentul pictural al fenomenului natural numit opalescenţă. Dacă se suprapune un strat fin, mult diluat, de alb de zinc (adică un pigment foarte fin), peste straturi mai întunecate, se produce "înălbăstrirea", impresia de răcire a respectivelor straturi; această stratagemă, folosită de cele mai multe ori în picturile de altădată, a slujit la sugerarea depărtărilor albastre, a voalurilor unor Madone renascentiste, a catifelării unor suprafeţe, pentru a fi redată bruma, roua etc. Invers, dacă se suprapun peste fonduri foarte deschise diverse pelicule fine de culori calde şi opalescente, pot fi sugerate pulberile aurii-roşcate ale amurgurilor etc. Sinomin al termenului velatură este voal.