Antonio Basoli (1774 - 1848) a fost un artist italian, născut în Castel Guelfo, care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale în Bologna. A fost pictor, decorator de interioare, gravor şi profesor "Accademia delle Arti di Bologna" din 1804 până în 1826. În timpul profesoratului la Academie a dezvoltat o afinitate puternică faţă de Domenico Corsini şi Pelagio Palagi. Educaţia sa a fost motivată de un interes constant şi insaţiabil faţă de arta clasică, literatura clasică şi contemporană şi lucrările, decoraţiunile şi inscripţiile lui Piranesi. Primul său profesor a fost tatăl său, Lelio Andrea Basoli.
Antonio Basoli a lucrat ca scenograf şi decorator pentru diferite teatre din Bologna şi împrejurimi, ca de exemplu Teatrul Marsigli Rossi, Teatro Comunale di Bologna şi, în special, pentru Teatrul Contavalli (1814).
În afară de decorurile de la aceste teatre, a decorat şi palate de prin oraş, cum ar fi Palazzo Rosselli del Turco, Palazzo Sanguinetti şi Palazzo Hercolani. Din nefericire, o mare parte a lucrărilor sale supravieţuieşte doar prin referirile la ele, cum este cazul schiţelor detaliate, a acuarelelor şi a gravurilor din seria "Collezione di varie scene teatrali", începute în 1821.
În 1815. respectiv 1818, lui Antonio Basoli i s-a oferit să lucreze pentru teatrele din Roma şi Napoli, la cererea lui Gioacchino Rossini, declinând ambele oferte. Totuşi, în 1818 a decis să facă o călătorie la Milano unde a vizitat sala Sanquirico, studioul celor mai importante producţii scenice ale Operei Scala di Milano unde Basoli a găsit surse de inspiraţie pentru punerea în scenă a operei "Semiramide" (1820), "Oedip Rege" (1822) la Teatrul Contavalli şi, în cele din urmă, picturile de fundal pentru scenele de la Teatrul Cavalieri dell'Unione din Santarcangelo di Romagna (1822).
În timpul acestei perioade a realizat lucrări importante şi la Palazzo Hercolani, Villa Marescalchi, Palazzo Baciocchi şi locuinţa sa din 1823.
