Campanila este o clopotniţă în formă de turn înalt şi zvelt, pe lângă o biserică sau încadrată construcţiei acesteia, frecventă în arhiterctura italiană din secolele XI-XVI. Primele campanile (secolele VII-X) constau în turnuri rotunde, simple, cu câteva deschideri mici în formă de arcadă, aproape de vârf. Turnul din Pisa reprezintă o versiune elaborată a modelului de început. Stilul veneţian al campanilei consta într-un pilon de susţinere, înalt, pătrat, adesea îngust, cu o clopotniţă în vârf, deasupra căreia se înălţa fleşa, uneori de formă pătrată, cum este cazul celebrei campanile a bazilicii San Marco (secolele X-XII, clopotniţa datând din 1510). Dispărut în vremea Renaşterii, stilul veneţian a renăscut în secolul XIX, deseori în conexiune cu fabrici, locuinţe, instituţii de învăţământ.
