Artistul timişorean Dan Ungureanu proiectează pe suprafaţa translucidă a hârtiei de calc flashbackuri ale unei copilării optzeciste, în cadrul expoziţiei “Amintiri transparente”, găzduită de librăria Cărtureşti de pe Mercy 7, Timişoara. Vineri, 2 octombrie 2009, ora 19:00, are loc o întâlnire cu Dan Ungureanu. Va vorbi despre expoziţie şi Ludmila Cojocaru. Va fi cu „răcoritoare” Brifcor, cu pufuleţi şi eugenii, cu „muzică uşoară” de rit vechi, cu poveşti de pe vinil, cu amintiri ce înveselesc invariabil.
Amintirile sunt transparente prin natura lor. Amintile transparente ale lui Dan Ungureanu, sunt, deşi proprii copilăriei lui de la Câmpulung Muscel, imagini pe care se simt familiare. La mare cu părinţii. În faţa tortului, la 3 ani. Poza cu mama şi cu fratele mai mare. Sunt imagini luminoase care, până la urmă, nu au nicio legătură cu fundalul gri şi pauper al Epocii de Aur, căci copilăria are puterea miraculoasă de a transforma lumea ternă a oamenilor mari într-un mare loc de joacă. Pe scurt, expoziţia „nu este o evocare a comunismului optzecist, ci mai curând o viziune asupra copilăriei în sine”, explică artistul. Inspirat de filmul „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” al lui Cristian Mitulescu, Dan Ungureanu recreează amintiri transparente dintr-un deceniu în care am fost şoimi ai patriei şi pionieri şi în care se lua curentul zilnic, deceniu al cărui singur merit este acela că este deceniul copilăriei noastre.
Seria a fost realizată în tehnică mixtă: creion, acrilic, hârtie de calc, plastic, spray, colaj, pânză. „Pentru că sunt frânturi de memorie, bucăţi de amintiri, elemente ce m-au construit, pentru că amintirea nu are o singură materialitate”, povesteşte artistul. „Calcul funcţionează ca o peliculă asupra amintirilor, este expresia timpului asupra lucrurilor.” Planşele de calc sunt însoţite, de asemenea, de fotografii vechi de familie, din cutia cu amintiri a lui Dan Ungureanu.
